Proiectul de tineret
EDUCAŢIE SANITARĂ PENTRU TINERET
În perioada 15-17 septembrie 2017, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa şi Societatea de Cruce Roşie-Filiala Dâmboviţa vor derula proiectul de tineret „Educaţie sanitară pentru tineret”, al cărui scop este creşterea gradului de implicare a tinerilor dâmboviţeni din mediul rural în acţiuni din domeniul educaţiei pentru sănătate şi acordarii primului ajutor.
Această acţiune de tineret, ce se va desfăşura la Sinaia, judeţul Prahova, presupune organizarea, timp de 2 zile, a unui curs teoretic şi practic de instruire în domeniul educaţiei pentru sănătate şi protecţiei civile unde vor participa 25 de elevi dâmbovițeni din mediul rural cu vârsta între 14-19 ani.
Cei 25 de beneficiari vor fi selectați pe baza a două criterii: a) eligibilitate- criteriu eliminatoriu: să fie elev cu vârsta între 14-19 ani, cu domiciliul în mediul rural al județului Dâmbovița; b ) motivație.
Tinerii se pot înscrie în perioada 06-12.09.2017, prin transmiterea FORMULARULUI DE ÎNSCRIERE, completat și semnat la organizatori (inclusiv la adresa de mail djst.dambovita@mts.ro ) .
Acest proiect de tineret este finanţat de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, prin asigurarea cheltuielilor de masă şi cazare, transportul și serviciile de formare fiind asigurate de Societatea de Cruce Roşie – Filiala Dâmboviţa.
DIRECTOR EXECUTIV
PROF. DR. MĂNESCU CLAUDIU EDUARD