ANUNŢ
CURS DE FORMARE ANIMATORI DE TIMP LIBER
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa în parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe Umaniste– Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Valahia” Târgovişte, organizează în perioada 25.08-04.09.2016, proiectul de tineret “Formare animatori de timp liber”.
În locaţiile (sală de curs şi teren de sport) din Târgovişte ale Facultăţii de Ştiinţe Umaniste – Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport, se va organiza, în perioada 25.08-04.09.2016, un curs de formare de animatori de timp liber, la care vor participa 20 de tineri cu vârsta între 19-35 ani din judeţul Dâmboviţa, mulţi dintre aceştia fiind studenţi.
Proiectul se înscrie în priorităţile anuale ale Ministerului Tineretului şi Sportului şi are ca obiective:
Oferirea unei oportunităţi de participare la un curs de formare de animatori de timp liber, pentru un număr de 20 de tineri dâmboviţeni, în perioada 25.08-04.09.2016.
Dezvoltarea abilităţilor de animaţie pentru 20 tineri dâmboviţeni, în perioada 25.08-04.09.2016, în vederea organizării de activităţi sportive şi de timp liber adresate elevilor din judeţul Dâmboviţa.
Cursul este gratuit pentru 20 tineri care îndeplinesc condiţiile minimale de participare, respectiv : completează formularul de înscriere, au vârsta între 19-35 ani , au domiciliul în judeţul Dâmboviţa, au minim studii medii(dovedite cu diploma de Bacalaureat). Formularul de înscriere, care se poate procura şi de de pe site-ul www.djstdambovita.ro , se va depune (în format print sau scanat, semnat de solicitant) la sediul DJST Dâmboviţa din Târgovişte, Str. B-dul Unirii nr. 2, prin fax la nr. 0245312808, prin mail la adresa djst.dambovita@mts.ro , pană la data de 23.08.2016, ora 16,00.
Acest proiect de tineret este finanţat de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa prin programul MTS de susţinere a acţiunilor de tineret .
Data: 17.08.2016
DIRECTOR EXECUTIV,
PROF. DR. MĂNESCU EDUARD CLAUDIU
Formularul înscriere curs
animatori de timp liber 2016