Săptămâna Europeană a Sportului - ediţia a II-a, 10-17 septembrie 2016
Eveniment sportiv co-finanţat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene
După succesul remarcabil de la prima ediţie, desfăşurată anul trecut, când au participat în cele peste 7.000 de activităţi organizate în toate ţările Uniunii Europene şi alte 5 ţări de pe continent mai bine de 5 milioane de persoane, Comisia Europeană, prin Direcţia de Sport va continua să dezvolte Săptămâna Europeană a Sportului, ediţia a II-a, din 2016, urmând să se se desfăşoare în perioada 10-17 septembrie.
De data aceasta, programarea amplei acţiuni la nivel continental aflată sub semnul practicării activităţilor fizice – sportive în comunităţi a ţinut seama şi de unele propuneri venite din partea coordonatorilor naţionali, una dintre aceste idei fiind lansată de Federaţia Română Sportul pentru Toţi, care, sprijintă şi de alte ţări, a cerut apropierea datei de desfăşurare a SES de începerea anului şcolar în mai multe ţări europene, în locul sintagmei iniţiale, "prima săptămână a lunii septembrie".
În acest fel, scopul principal al Săptămânii Europene a Sportului, atragerea spre mişcării practicării activităţilor fizice – sportive a cât mai multor europeni, este, pe de o parte, mai uşor de atins, iar pe de altă parte, ţine seama şi de o realitate destul de răspândită în societatea modernă - "concurenţa" altor preocupări de timp liber în rândul copiilor şi tinerilor în detrimentul activităţilor sportive.
Tot ca o noutate, impusă de ceea ce s-a constatat la ediţia iniţială, SES 2016 este deschisă întregii Europe, cu o caracteristică descentralizată, în strânsă colaborare cu coordonatorii naţionali şi cu numeroşii parteneri, fiind structurată în continuare în jurul unor teme de interes: mediul educaţional, acum mai lesne de cooptat ca urmare a noilor date de desfăşurare, activităţile în aer liber, cluburile sportive şi centrele de fitness.
În ce priveşte România, ca şi anul trecut, când s-au obţinut rezultate remarcate la Bruxelles, coordonator naţional este tot Federaţia Română Sportul pentru Toţi, în strânsă şi continuă acţiune comună cu Ministerul Tineretului şi Sportului, co-finanţator al proiectului.
De altfel, ambasadorii SES pentru România sunt anul acesta Narcisa Lecuşanu, secretar de stat MTS, şi Mihai Androhovici, vicepreşedinte al FRST, cele două entităţi stabilind un program concret, ce va fi dat publicităţii pe măsură ce se va dezvolta organizarea importantului eveniment.
Federaţia Romana SPORTUL PENTRU TOTI
Romanian Federation SPORT FOR ALL
Str. Vasile Conta , Nr. 16, Sector 2, Bucureşti
Telefon/ Fax : +4031 80 53 637;
Persoane de contact:
Secretar General FRSPT: Aurelia Suciu: 0785268615
Coordonator evenimente: Flavia Maria Epureanu: 0752238870