REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A „CROSULUI TINERETULUI 2017”
Preambul:
Crosul Tineretului reprezintă o activitate care face parte din proiectul de tineret „Manifestări dedicate Zilei Naţionale a Tineretului 2017”, proiect finanţat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa şi care se desfăşoară în perioada 02-12.05.2017.
- Organizatori şi parteneri:
- Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa-DJST Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte, B-dul Unirii, nr. 2, telefon/fax 0245/612808, e-mail : dambovita@mts.ro reprezentată prin Prof. Dr. Mănescu Eduard Claudiu, având funcţia de Director executiv; Persoane de contact: Consilieri Petre Ion, Savu Ortansa.
- Asociaţia Judeţeană “Sportul pentru Toţi”, cu sediul în Târgovişte, Str. I.H. Rădulescu, nr. 17, Tel: 0722258756, Fax: 0245620082, e-mail: ajsptdambovita@gmail.com , reprezentată prin Costache Gabriel-Marius în calitate de Preşedinte; Persoane de contact: Costache Gabriel-Marius.
- Societatea de Cruce Roşie-Filiala Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte, str. Al. I Cuza, nr. 1, telefon/fax 0245.211294, reprezentată prin Popescu Gheorghe, având funcţia de Director;
- Activităţi:
2.1. Deschiderea oficială;
2.2. Crosul Tineretului (F+B);
2.3. Festivitatea de premiere (F+B);
3 .Locul şi data desfăşurării: Parcul Chindia din Municipiul Târgovişte, 06 mai 2017.
3.1. Deschiderea oficială
- Locul de desfăşurare: Parcul Chindia din Municipiul Târgovişte, la foişorul de la debarcader;
- Data şi ora desfăşurării: 06 mai 2017 între orele 09,00-09,30;
3.2.„Crosul Tineretului”(F+B)
- Locul de desfăşurare: Parcul Chindia din Municipiul Târgovişte; punctul de plecare - sosire, jurizarea şi premierea se vor face la foişorul de la debarcader;
- Data şi ora desfăşurării:06 mai 2017 între orele 09,30-12,30;
- Înscrierea se face pînă în ziua de 06 mai 2017 orele 09,00 pe baza listei de participanţi puse la dispoziţie de organizatori (conform modelului anexat).
3.3. Festivitatea de premiere
- Locul de desfăşurare: Parcul Chindia din Municipiul Târgovişte, la foişorul de la debarcader;
- Data şi ora desfăşurării: 06 mai 2017 între orele 12,30-13,30;
- Participanţi şi condiţii de participare :
- Participanţii la această acţiune sunt tineri (elevi care nu sunt atleți legitimați) cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani împliniţi, din unităţile de învăţământ din judeţul Dâmboviţa.
- Participanţii trebuie să aibă asupra lor actul de identitate în original sau copie xerox şi echipament sportiv adecvat.
- Atleţi legitimaţi pot concura/alerga doar în afara concursului.
- Participanţii trebuie să fie apţi pentru efort fizic.
- Înscrierea se face pe baza listelor de participanţi completate şi semnate (conform modelului anexat) și transmise la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa sau la Asociaţia Judeţeană “Sportul pentru Toţi” Dâmboviţa, prin următoarele mijloace:
- direct sau prin poştă;
- prin fax la nr. 0245612808;
- prin mail: ajsptdambovita@gmail.com , dambovita@mts.ro .
- Participarea efectivă la concurs este condiţionată de prezența pe listele de participanţi completate şi semnate în original.
- Înscrierea se face pe baza listelor de participanţi completate şi semnate (conform modelului anexat) și transmise la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa sau la Asociaţia Judeţeană “Sportul pentru Toţi” Dâmboviţa, prin următoarele mijloace:
- Regulament de desfăşurare
5.1. Prevederi generale
- Organizatorii nu vor suporta cheltuielile de transport pentru participanţi.
- Participanţii trebuie să fie apţi pentru efort fizic.
- Organizatorii nu îşi asumă răspunderea în cazul producerii de accidente între concurenţi sau accidentări ale concurentului, de asemenea eventualele daune survenite la bunurile concurenţilor.
- Orice act de violenţă/comportament huliganic/comportament antisportiv, indiferent de motiv va conduce la eliminarea din concurs a participantului în cauză.
- Organizatorii îşi rezervă dreptul de a refuza participare (sau startul în competiţie) a anumitor persoane ce nu respectă regulile de concurs şi cele legate de buna desfăşurare a concursului sau întrunesc condiţiile de excludere.
- Organizatorii au dreptul de a anula desfăurarea unei/unor probe de concurs la categoriile de vârstă unde nu sunt înscrişi suficienţi concurenţi; premiile rezervate acestor categorii de vârstă pot fi realocate altor categorii de vârstă unde participarea este mai mare.
- Prin inscrierea în concurs participanţii îşi asumă toate riscurile ce pot apărea pe timpul concursului (accidentare prin lovirea de alt participant, accidentare prin cazătură, accidentare prin parăsirea traseului , etc) iar organizatorul va supraveghea strict, toate activităţile desfăşurate pe durata evenimentului.
- Organizatorii vor asigura asistenţa medicală pe toată perioada desfăşurării acţiunii, prin voluntari de la Societatea de Cruce Roşie - Filiala Dâmboviţa.
5.2. Prevederi specifice desfăşurării „Crosul Tineretului”(F+B)
- Competiţia se va desfăşura separat pentru fete şi băieţi, pe următoarele categorii de vârstă:
- 14-15 ani împliniţi, respectiv născuţi între 2002-2003 (născuți înainte de data de 06.05.2003);
- 16-17 ani împliniţi, respectiv născuţi între 2000-2001;
- 18-19 ani împliniţi, respectiv născuţi între 1999-2000;
- Lungimea traseului:
- 14-15 ani împliniţi - 800 m pentru fete şi 1000 m pentru băieţi ;
- 16-17 ani împliniţi - 1000 m pentru fete şi 1200 m pentru băieţi;
- 18-19 ani împliniţi - 1200 m pentru fete şi 1400 m pentru băieţi ;
- Clasamentul se face în funcţie de “timpul” obţinut de fiecare concurent, separat pentru fete şi băieţi, pe fiecare categorie de vârstă;
- Arbitraj şi jurizare
6.1. Arbitrajul va fi asigurat de către organizatori;
6.2. Se va constitui un juriu compus din reprezentanţi ai organizatorilor, care va stabili clasamentele pe fiecare grupe de vârstă, atât la fete cât şi la băieţi.
- Premiere
7.1. Organizatorii vor acorda diplome, şi tricouri promoţionale, în funcţie de rezultatele obţinute de participanţi, conform clasamentelor.
- Dispoziţii finale
8.1. Orice modificare a clauzelor prezentului Regulament se face numai cu acordul tuturor organizatorilor.
8.2. Orice litigiu se soluţionează pe cale amiabilă.
8.3. Prezentul Regulament de Organizare s-a încheiat în 2 exemplare , câte unul pentru fiecare parte, producându-şi efectele pe durata desfăşurării acţiunii „Crosul Tineretului 2017”.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa
Director executiv, Prof. Dr. Mănescu Eduard Claudiu |
Asociaţia Judeţeană “Sportul pentru Toţi” Dâmboviţa
Preşedinte, Costache Gabriel-Marius |